Legătura: Prima pagină → ASTRU-Eparhial Lugoj → Statut
STATUTUL ASOCIAŢIEI TINERETULUI ROMÂN UNIT,
GRECO-CATOLIC DIN EPARHIA DE LUGOJ
I. DISPOZIŢII GENERALE
II. SCOPUL ŞI OBIECTUL DE ACTIVITATE AL ASOCIAŢIEI
III. MEMBRII
IV. ORGANIZARE ŞI CONDUCERE
V. PATRIMONIUL
VI. ASISTENTII SPIRITUALI
VII. DIZOLVAREA ŞI LICHIDAREA ASOCIAŢIEI
I. DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1 – ASOCIAŢIA TINERETULUI ROMÂN UNIT, GRECO-CATOLIC DIN EPARHIA DE LUGOJ, prescurtat ASTRU eparhial LUGOJ este o Asociaţie de tip Acţiune Catolică, de drept privat, nonprofit, neguvernamentală, apolitică şi independentă. Preşedintele de onoare al asociaţiei este Episcopul Eparhial de Lugoj.
Art. 2 – ASOCIAŢIA are sediul în Lugoj, Str. I. P. Bănăţeanu, Nr. 10. Ea este constituită din grupuri parohiale de tineri din Eparhia greco-catolică de Lugoj.
Art. 3 – ASOCIAŢIA se constituie pe o perioadă nelimitată.
Art. 4 – ASOCIAŢIA funcţionează cu binecuvântarea Episcopului greco-catolic de Lugoj.
Art. 5 – ASOCIAŢIA are un Asistent spiritual propus de Adunarea Generală ASTRU eparhial şi numit de către Episcopul eparhial greco-catolic de Lugoj .
II. SCOPUL ŞI OBIECTUL DE ACTIVITATE AL ASOCIAŢIEI
Art. 6 – ASOCIAŢIA se implică în mod liber, în formă comunitară şi în directă colaborare cu Ierarhia Bisericii pentru realizarea scopului general al apostolatului Bisericii Catolice.
Art. 7 - Prinacţiunile sale ASOCIAŢIA urmăreşte formarea intelectuală, morală şi spirituală a tineretului, promovarea ecumenismului, trăirea profundă a valorilor spiritualităţii Bisericii noastre, practicarea carităţii creştine.
Art. 8 – În realizarea scopului său general ASOCIAŢIA are ca fundament activitatea spirituală.
Obiectivele sale sunt:
organizarea de exerciţii spirituale, pelerinaje, reculegeri, conferinţe pe teme spirituale şi pe teme de morală cât şi pe alte teme de interes general pentru tineri;
Organizarea de cursuri pentru formarea formatorilor pentru tineri si copii;
desfăşurarea şi sprijinirea de activităţi caritative;
organizarea în comun a timpului liber în spirit creştin prin activităţi cultural-recreative;
editarea de site-uri web, de publicaţii şi susţinerea unei mediateci proprii;
organizarea de excursii şi tabere care să favorizeze întărirea aspectului comunitar practic şi practicarea valorilor creştine;
organizarea de activităţi sportive;
alte activităţi conforme scopului ASOCIAŢIEI şi regulamentelor interne.
Art. 9 – Pentru realizarea scopurilor sale, ASOCIAŢIA va colabora cu toate structurile eparhiale, cu AGRU şi alte asociaţii cu caracter creştin, moral religios.
III. MEMBRII
Art. 10 – ASOCIAŢIA are următoarele categorii de membri:
membri fondatori;
membri de onoare;
membri.
Asociaţii care au fondat ASOCIAŢIA au calitatea de membri fondatori. Ei pot îndeplini cumulativ calitatea de membru, respectiv membru de onoare. Membrii fondatori care nu îndeplinesc şi calitatea de membru nu au drepturi şi obligaţii faţă de Asociaţie.
Art. 11 – Membrii de onoare ai ASOCIAŢIEI pot fi persoane fizice recunoscute ca personalităţi ale Bisericii Catolice, culturale, sociale, economice şi ştiinţifice sau de altă natură, din ţară şi din străinătate, care prin activitatea lor sprijină ASOCIAŢIA sau ideile în baza cărora activează aceasta.
Membrii de onoare ai ASOCIAŢIEI nu au obligaţia de a contribui la patrimoniul ASOCIAŢIEI şi pot participa la lucrările Adunării Generale fără a avea drept de vot sau de a fi aleşi în structurile de conducere, administraţie şi control ale ASOCIAŢIEI.
Titlul de membru de onoare al ASOCIAŢIEI se poate acorda şi membrilor, dacă au merite deosebite în înfăptuirea scopurilor ASOCIAŢIEI; în această situaţie, acordarea titlului de membru de onoare nu atrage pierderea dreptului de vot în Adunarea Generală.
În mod excepţional, titlul de membru de onoare se poate acorda şi persoanelor juridice, în condiţiile stabilite de către Adunarea Generală.
Art. 12 – Poate deveni membru al ASOCIAŢIEI orice tânăr laic între 14-30 ani (cu posibilitatea prelungirii până la vârsta de 35 de ani) care, acceptând natura şi obiectivele acesteia, înţelege să adere la scopurile ei.
Acceptarea noilor membri în grupul parohial se face prin completarea declaraţiei de adeziune, cu acceptul grupului şi a parohului.
Art. 13 – Membrii ASOCIAŢIEI au următoarele obligaţii:
să respecte prevederile Statutului şi hotărârile conducerii ASOCIAŢIEI;
să acţioneze pentru creşterea prestigiului ASOCIAŢIEI şi îndeplinirea scopurilor sale;
să nu întreprindă acţiuni care, prin natura lor, pot leza scopurile sau interesele ASOCIAŢIEI sau ale Bisericii Catolice;
Art. 14 – Membrii ASOCIAŢIEI au următoarele drepturi:
să aleagă şi să fie aleşi în structurile de conducere, administraţie sau control ale ASOCIAŢIEI;
să participe la activitatea ASOCIAŢIEI cu studii, comunicări, referate, propuneri şi sesizări sau în alte forme;
să facă propuneri pentru completarea şi modificarea statutului ASOCIAŢIEI;
să consulte raportul financiar anual al ASOCIAŢIEI şi procesele verbale ale şedinţelor de Adunare Generală şi de Consiliu de Coordonare;
să beneficieze, în îndeplinirea scopului ASOCIAŢIEI, de facilităţile obţinute în relaţiile cu celelalte organizaţii interne şi internaţionale.
Art. 15 – Calitatea de membru al ASOCIAŢIEI se pierde:
prin excludere, în următoarele cazuri:
producerea de prejudicii morale şi materiale ASOCIAŢIEI, şi Bisericii Catolice prin activitatea proprie desfăşurată;
angajarea persoanei respective în activităţi ce contravin Statutului şi hotărârilor organelor de conducere ale ASOCIAŢIEI;
angajarea persoanei respective în activităţi contra spiritului Bisericii, legii şi ordinii de drept;
condamnarea pentru fapte penale care îl fac incompatibil cu calitatea de membru al ASOCIAŢIEI.
Excluderea se dispune de către Adunarea Generală la propunerea motivată a Consiliului de Coordonare.
la cerere;
prin radiere, în urma pierderii capacităţii civile, a decesului, desfiinţării şi la depăşirea vârstei de 30 de ani (sau după caz 35 de ani).
Art. 16 – Drepturile şi obligaţiile membrilor decurg din prevederile statutului ASOCIAŢIEI, care sunt acceptate prin însăşi calitatea de membru.
IV. ORGANIZARE ŞI CONDUCERE
Art. 17 – ASOCIAŢIA are următoarele structuri de conducere:
Adunarea Generală;
Consiliul de Coordonare.
Art. 18 – Adunarea Generală este constituită din delegaţii grupurilor parohiale ale Asociaţiei şi este organul suprem de conducere a acesteia.
Art. 19 – Adunarea Generală se întruneşte în şedinţe ordinare şi extraordinare.
Convocarea Adunării Generale ordinare se face cel puţin o dată pe an, în scris cu minimum 21 zile înainte de data propusă pentru întrunirea sa. Convocatorul trebuie să conţină data, ora şi locul unde se desfăşoară Adunarea Generală, precum şi ordinea de zi.
Convocarea Adunării Generale extraordinare se face la iniţiativa Preşedintelui ASOCIAŢIEI sau a o treime din grupurile parohiale, după ce a fost consultat Asistentul spiritual eparhial.
Art. 20 – Adunarea Generală este statutar constituită în prezenţa a jumătate plus unu din numărul delegatiilor grupurilor parohiale.
Dacă la prima convocare nu se întruneşte numărul statutar de delegaţi ai grupurilor parohiale, atunci se stabileşte un nou termen de maximum 14 zile, convocarea realizându-se în scris.
La a doua convocare, Adunarea Generală lucrează statutar indiferent de numărul delegatiilor grupurilor parohiale prezente.
Hotărârile se adoptă cu votul a jumatate plus unu din numărul delegaţilor grupurilor parohiale ale Asociaţiei.
Şedinţele Adunării Generale sunt conduse de către Preşedintele ASOCIAŢIEI şi de către Asistentul spiritual eparhial. Locul Preşedintelui poate fi luat în lipsa acestuia, de către unul din Vicepreşedinţii ASOCIAŢIEI.
Dezbaterile şi hotărârile sunt consemnate într-un registru special, de către un secretar, fiind certificate prin semnăturile Consiliului de Coordonare.
Art. 21 – Adunarea Generală îndeplineşte următoarele atribuţii:
aprobă şi modifică statutul ASOCIAŢIEI; modificarea se face cu votul “pentru” a jumatate plus unu din voturile delegatiilor grupurilor parohiale prezente la Adunarea Generală;
alege şi revocă membrii Consiliului de Coordonare;
adoptă planul de activitităţi pentru fiecare an asociativ precum şi itinerariile formative; analizează şi adoptă rapoartele anuale de activitate prezentate de către Preşedinte, cu privire la activitatea Consiliului de Coordonare;
acordă titlul de membru de onoare, la propunerea Consiliului de Coordonare;
aprobă schimbarea sediului ASOCIAŢIEI;
numeşte, o Comisie de cenzori, formată din trei membri care prezintă în scris un raport anual către Adunarea Generală, aceasta aprobându-i raportul;
stabileşte plafonul maxim al cotizaţiei (pentru grupurile parohiale care au cotizaţie);
adoptă bugetul de venituri şi cheltuieli al ASOCIAŢIEI;
aprobă sau, după caz, confirmă afilierea ASOCIAŢIEI la alte organisme naţionale sau internaţionale;
aprobă Regulamentele de ordine interioară ale ASOCIAŢIEI;
aprobă dizolvarea şi lichidarea ASOCIAŢIEI, în prealabil având acordul Episcopului greco-catolic de Lugoj;
Art. 22 – Consiliul de Coordonare al ASOCIAŢIEI este format din şase membri, respectiv Preşedintele, Asistentul spiritual eparhial, doi vicepreşedinţi, un secretar şi un trezorier.
Adunarea Generală alege membrii Consiliului de Coordonare (cu exceptia Asistentului spiritual eparhial ce este numit de Episcop) cu un mandat pe o perioadă de doi ani, cu posibilitatea de a fi realeşi.
Şedinţele ordinare ale Consiliului de Coordonare sunt trimestriale; de câte ori este necesar Consiliul poate fi convocat şi la iniţiativa unuia dintre membrii săi. Întrunirea Consiliului se face în prezenţa tuturor membrilor săi sau a majoritatii lor iar hotărârile se iau cu jumătate plus unu din numărul de voturi.
Dezbaterile Consiliului de Coordonare şi hotărârile adoptate se consemnează în proces verbal, într-un registru special, care se semnează de către membrii prezenţi.
Art. 23 - Consiliul de Coordonare are în principal următoarele atribuţii:
administrează patrimoniul ASOCIAŢIEI eparhiale, gestionează şi administrează resursele acesteia şi pregăteşte proiecte de finanţare;
aprobă cererile de aderare la ASOCIAŢIE a diferitelor grupuri parohiale;
aprobă acordarea de burse, premii şi ajutoare;
aprobă programul de cooperare internaţională şi deplasări internaţionale ale membrilor ASOCIAŢIEI;
decide cu privire la diverse probleme operative ale ASOCIAŢIEI, în acord cu prevederile prezentului Statut;
întocmeşte Bugetul Anual al ASOCIAŢIEI pe care îl supune aprobării Adunării Generale;
întocmeşte Raportul Anual de activitate pe care îl prezintă Adunării Generale spre dezbatere şi aprobare;
exercită orice alte atribuţii ce îi revin potrivit prezentului statut.
Art. 24 – Preşedintele ASOCIAŢIEI este ales prin vot, de către Adunarea Generală, pentru o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii mandatului. Preşedintele are următoarele atribuţii:
convoacă şi conduce lucrările Adunării Generale şi ale Consiliului de Coordonare împreună cu Asistentul spiritual eparhial;
reprezintă ASOCIAŢIA în relaţiile cu Biserica, autorităţile publice centrale şi locale, presă, organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale din ţară şi din străinătate, precum şi cu organizaţii internaţionale; în acest sens, poate da şi mandat de reprezentare;
reprezintă ASOCIAŢIA, pe baza împuternicirii acordate de către Adunarea Generală sau sub rezerva ratificării ulterioare a acesteia, la afilierea sau constituirea de organisme pentru atingerea scopurilor ASOCIAŢIEI pe plan intern şi internaţional; în acest sens, poate da şi mandat de reprezentare;
prezintă Adunării Generale raportul anual privind activitatea desfăşurată de el şi de Consiliul de Coordonare în cadrul ASOCIAŢIEI.
Art. 25 – Vicepreşedinţii sunt aleşi prin vot de către Adunarea Generală pentru o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii mandatului.
Vicepreşedinţii au următoarele atribuţii:
acţionează pentru a determină înfăptuirea scopurilor ASOCIAŢIEI, a hotărârilor Consiliului de Coordonare;
înlocuiesc în funcţie pe Preşedintele ASOCIAŢIEI, pe baza mandatului dat de acesta, atunci când Preşedintele lipseşte temporar.
Art. 26 - Secretarul este ales prin vot de catre Adunarea Generală pentru o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii mandatului.
Secretarul are următoarele atribuţii:
a. răspunde de întocmirea şi valabilitatea Proceselor verbale
b. veghează la legalitatea şedintelor tuturor organelor decizionale ale Asociaţiei
c. ţine evidenţa datelor de contact ale membrilor grupurilor parohiale precum şi ale tuturor documentelor transmise sau primite de Asociaţie
d. îndeplineşte oricare din atribuţiile conferite de Adunarea generală sau de Consiliul de coordonare
Art. 27 – Trezorierul este ales prin vot de către Adunarea Generală pentru o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii mandatului.
Trezorierul are următoarele atribuţii:
a. conduce activitatea financiară a Asociaţiei
b. prezintă Adunării Generale bugetul de venituri şi cheltuieli ce urmează a fi aprobat de aceasta.
Art. 28 ASTRU Eparhial Lugoj este organizat în mai multe grupuri parohiale, fiecare grup parohial având o conducere proprie formată din patru membri (preşedinte, asistent spiritual local, doi responsabili pe direcţii de activitate: spiritual-formativ, respectiv cultural-recreativ-caritativ).
Un grup parohial se înfiinţează prin cererea scrisă a unui grup parohial de tineri, cerere avizată de parohul locului şi acceptată de Adunarea Generală a ASTRU-lui Eparhial;
Activităţile grupurilor parohiale vor fi coordonate de conducerea lor, dar vor fi comunicate periodic Consiliului de coordonare a ASTRU-lui Eparhial Lugoj;
Fiecare grup parohial este responsabil de strângerea cotizaţiilor membrilor, aceste fonduri fiind folosite pentru activităţile grupului parohial;
Toate grupurile parohiale trebuie să fie reprezentate în Adunarea Generală a ASTRU-lui Eparhial Lugoj iar membrii aleşi ai Consiliul de Coordonare la nivel Eparhial trebuie să facă parte din grupuri parohiale diferite;
VI. ASISTENŢII SPIRITUALI :
Art. 29 – ASTRU-Eparhial Lugoj are un asistent spiritual preot, propus de Adunarea Generală şi numit de către Episcopul Eparhial. Fiecare grup parohial are un asistent spiritual propriu, care este parohul, administratorul parohial sau vicarul parohial.
Art. 30 – Asistentul spiritual eparhial are misiunea:
a. Să vegheze asupra bunei desfăşurări a activităţii ASTRU-lui Eparhial;
b. Să promoveze, în deplin acord cu Episcopul Eparhial, întâlniri ale Clerului referitoare la activităţile ASTRU;
Art. 31 – Asistentul Spiritual Eparhial şi asistenţii spirituali ai grupurilor parohiale nu au drept de vot la nici un nivel în ASTRU-Eparhial dar au drept de veto.
V. PATRIMONIUL
Art. 32 – Patrimoniul ASOCIAŢIEI este constituit în primul rând din contribuţia benevolă a membrilor stabilită anual de Adunarea Generală. Patrimoniul ASOCIAŢIEI se completează cu venituri din donaţii şi contribuţii obţinute din ţară şi din străinătate, în lei şi valută, de la persoane fizice şi juridice, din activităţi proprii şi orice alte venituri conforme cu normele legale în vigoare.
Art. 33 – ASOCIAŢIA are însemne proprii.
Art. 34 – Modificarea sau completarea Statutului se face în formă scrisă în cadrul Adunării Generale.
VII. DIZOLVAREA ŞI LICHIDAREA ASOCIAŢIEI :
Art. 35 – ASOCIAŢIA se desfinţează în următoarele cazuri:
prin decizia ASOCIAŢIEI, atunci când Adunarea Generală hotărăşte dizolvarea ei, cu votul a cel puţin 2/3 din voturi în cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile minime necesare pentru continuarea activităţii;
la cererea Episcopului eparhial de Lugoj din motive grave.
Art. 36 – În cazul dizolvării, întreg patrimoniul ASOCIAŢIEI eparhiale va trece în posesia şi proprietatea Episcopiei greco-catolice de Lugoj. Bunurile unui grup parohial vor trece însă, în cazul dizolvării grupului, în posesia şi în proprietatea parohiei respective.
Art. 37 – Prevederile prezentului Statut se completează cu dispoziţiile CCEO cu privire la Asociaţiile de laici.
Art. 38 – Statutul intră în vigoare odată cu adoptarea de către Adunarea Generală şi ratificarea Episcopului Eparhial de Lugoj.